Fonetica

Fonetica
Pentru detalii citiţi articolul principal: Fonetica limbii japoneze
Cuvintele japoneze se compun din silabe scurte (more, singular moră) formate din o consoană urmată de o vocală, ca în exemplele Hiroshima hi-ro-shi-ma, Nagasaki na-ga-sa-ki. La această regulă generală există cîteva excepţii:
1. Uneori consoana poate lipsi, lăsînd vocala să formeze singură mora.
2. Rolul de consoană poate fi jucat de semivocalele y şi w.
3. Consoana nazală n poate forma singură o moră, făra aportul unei vocale. 4. O altă moră aparte este stopul, care este o pauză de lungime egală cu o moră în care se pregăteşte pronunţia consoanei următoare.
5. Între consoana şi vocala unei more normale se poate intercala semivocala y.
6. Prin alungirea vocalei se poate obţine o moră dublă.
Fiecare moră pronunţată durează aproximativ acelaşi interval de timp, ceea ce a adus limbii japoneze epitetul de limbă metronomică.
Sunetele limbii japoneze
Vocale: În limba japoneză există cinci vocale, foarte asemănătoare cu cele din limba română sau limba italiană. Acestea sînt (în ordine): a, i, u, e, o. Ele sînt practic identice cu echivalentele lor din limba română, mai puţin u, care este nerotunjit, undeva între î românesc şi ü german.
Consoanele sînt şi ele mai puţin numeroase decît cele din limba română. Inventarul lor se compune din: k, g, s, z, t, d, n, h, b, p, m, şi r. Trebuie făcute totuşi următoarele observaţii:
• s urmat de i se pronunţă aproximativ ca ş românesc. Similar, succesiunea z-i devine ji.
• t urmat de i se pronunţă aproximativ ca primul sunet din cuvîntul românesc cireşe. Similar, d-i devine ji cu o pronunţie indiscernabilă de cazul lui ji provenit din z-i.
• t urmat de u se pronunţă aproximativ ca ţ românesc din ţuică. Similar, d-u devine zu.
• h urmat de u se apropie în pronunţie de f, dar rămîne undeva la mijloc.
• În mora ni sunetul n este ceva mai moale, asemănător cu ñ din spaniolă.
• Sunetul r din japoneză este undeva între r şi l din română.
• Semivocalele y şi w pot începe o moră, dar nu orice combinaţie este posibilă. Există trei more cu y, anume ya, yu şi yo, şi două more cu w: wa şi wo (deşi ultima se pronunţă simplu o).
• Elementul nazal n reprezintă un caz aparte de consoană care singură poate juca rolul unei more. El nu poate apărea la începutul cuvîntului. Cînd este urmat de b, p sau m pronunţia lui se schimbă în mod natural în m.
• Stopul (dublarea consonantică) se manifestă prin alungirea timpului de aşteptare pînă la emisia consoanei următoare.