Istoria alchimiei

Alchimia

Titus Burckhardt, Alchimia - semnificatia ei si imaginea despre lume, (note de lectura)

Traducere din limba franceza de Luana Schidu. Versiunea româneasca aparuta la Humanitas, 1998. Versiunea franceza aparuta la Archè, Milan, 1974.

Din Epoca Luminilor si pâna în zilele noastre, s-a considerat în mod gresit ca alchimia este forma primitiva a chimiei moderne. Totusi, Marea Opera descrisa de alchimisti se situa pe cu totul alt plan.

Alchimia a fost o doctrina transmisa de la maestru la discipol si ale carei trasaturi generale, atât cât le putem judeca dupa descrierile simbolice, sunt în mare masura aceleasi din Antichitate pâna în epoca moderna, din Occident pâna în Extremul Orient.

Originea alchimiei pare sa fie mijlocul primului mileniu î.Hr., chiar de la începutul epocii fierului.

Aurul si argintul erau metale sacre, înainte de a deveni masura tuturor schimburilor comerciale; ele sunt reflexele terestre ale Soarelui si Lunii, si prin aceasta ale tuturor realitatilor mintii si sufletului aflate în raport cu cuplul ceresc.

Interesul alchimistilor pentru aur trebuie privit în cadrul interesului pentru sacru. De altminteri, în societatile traditionale metalurgia aurului avea un regim special, sacerdotal.

Alchimia nu este fara pericole: ,In particular, extragerea metalelor nobile din minerale impure, prin utilizarea unor elemente solvente si de purificare precum mercurul si antimoniul în conjunctie cu focul, se efectueaza în mod inevitabil împotriva fortelor întunecate si haotice ale naturii; tot astfel, realizarea argintului interior sau a aurului interior - în puritatea si luminozitatea lor imuabile - necesita stapânirea tuturor tendintelor obscure si irationale ale sufletului." (p. 11)

Cel care a raspândit alchimia în Europa este Hermes Trismegistos (Cel de Trei Ori Mare). Termenul alchimia provine din arabul al-kimiya, care se presupune ca provine din egipteanul kême (pamânt negru). Este posibil sa provina si din grecescul ??µa (chyma) - fuziune sau topire.

Corpus Hermeticum, care cuprinde toate textele atribuite lui Hermes-Toth, ni s-a transmis în greaca.

Tabula Smaragdina este tabla legii artei alchimice.

In alchimie par sa coexiste doua curente: alchimia artizanala si alchimia mistica.

Alchimia a patruns în crestinism, unde piatra filozofala care transforma metalele obisnuite în argint sau aur este un simbol al lui Christos. In islam alchimia a fost privita ca o mostenire a profetilor dinainte (Hermes Trismegistul este identificat cu Enoh-Idris. Alchimia a asimilat de altminteri doctrina islamica a unicitatii fiintei - wahdat al-wujud.

In secolul VIII d.Chr. Jabir ibn Hayyan, discipol al celui de-al saselea imam siit Ja'far aç-Cadiq, a întemeiat o adevarata scoala de alchimie, devenind garantia adevaratei traditii alchimice. In secolul XIII, un italian sau catalan va semna cu Geber un tratat cunoscut sub numele de Summa Perfectionis.

Renasterea a adus în Occident o sumedenie de manuscrise grecesti. O buna parte dintre ele au fost tiparite, astfel încât se considera ca secolul XVII a fost culmea gândirii hermetice europene. Cauzele declinului acestui curent: dezvoltarea gândirii europene de factura rationalista, orientarea misticismului crestin pe baze exclusiv sentimentale, tendintele agnostice ale Reformei.

Paracelsus numeste medicina derivata din alchimie: spagirica (traducere greaca a solve et coagula - a diviza si a uni).

Sub nici o forma nu se poate considera alchimia ca fiind o religie suficienta siesi sau un pagânism ascuns. Alchimia a fost considerata o arta, chiar ars regia, sau arta transmutatiilor sufletului.

,Plumbul reprezinta starea haotica, «confuza» si lipsita de forta a metalului sau a omului interior, în timp ce aurul - «lumina solidificata» si «soare terestru» - exprima deopotriva perfectiunea metalului si perfectiunea umana." (p. 20) Pentru alchimisti metalele nu sunt decât etape intermediare perfectiunii, care este aurul. Iar finalitatea alchimiei este redobândirea nobletii primordiale, adamice, a fiintei umane. Alchimia insista asupra practicii rugaciunii, dar nu îsi însuseste o structura teologica. Ea trateaza purificarea sufletului ca o stiinta a naturii, dintr-o perspectiva cosmologica: ,[.] cosmologia alchimica e în mod esential o doctrina a fiintei, o ontologie. Simbolul metalurgic nu e o simpla formula, o descriere aproximativa a procesului interior; ca orice simbol adevarat, el este un fel de revelatie." (p. 23) Nu mai putin, alchimia corespunde unei cai a cunoasterii, si nu unei cai a iubirii. Esenta misticismului, ca si a alchimiei, scapa gândirii rationaliste.

Alchimia cere o inteligenta mult peste medie si o dispozitie sufleteasca, în lipsa carora practicarea unei asemenea arte poate prezenta pericole deloc neglijabile. Textele alchimice s-au redactat dupa un cod care este lizibil celor pregatiti pentru stiinta sacra. Geber spunea: ,Magisterium-ul nostru nu trebuie tratat în termeni care sa fie cu totul de neînteles; dupa cum nu trebuie explicat nici atât de limpede încât sa fie pe întelesul tuturor. Il voi preda deci în asa fel, încât sa nu fie nicidecum ascuns Inteleptilor; cu toate ca va fi îndeajuns de neclar pentru mintile mediocre; dar celor prosti sau nebuni le declar ca nu vor putea întelege nimic."

Alchimistii insista asupra faptului ca cel mai mare obstacol în calea realizarii operei lor este cupiditatea si avaritia. Acest viciu este pentru arta lor ceea ce este orgoliul pentru ,Calea iubirii" si iluzia sinelui pentru ,Calea cunoasterii". Obligatia impusa discipolilor lui Hermes de a cauta transformarea elementelor numai pentru a veni în ajutorul saracilor seamana cu juramântul budist de a nu cauta iluminarea suprema decât în vederea mântuirilor tuturor creaturilor. Ca multe alte demersuri de sacralizare a omului, si alchimia necesita o initiere.

Cheia de bolta a gândirii alchimice este corespondenta dintre macrocosm si microcosmos. Subiectii sunt polarizari mai mult sau mai putin directe ori indirecte ale unui singur subiect universal, Spiritul sau Intelectul. Dar Intelectul Universal transcende polaritatea subiect-obiect, fiind el însusi obiectul propriei cunoasteri.

Al-kawnu ins anun kabir wal-l-insanu kawnun saghir = universul este un mare om, iar omul este un mic univers.

Intr-un anume sens, în om Intelectul este Dumnezeu, oglinda lui cosmica cea mai desavârsita. Anumiti teologi ca Albert cel Mare au putut vedea în Corpus Hermeticum o samânta precrestina a doctrinei Logosului (doctrina ioanita a transcendentei Intelectului).

Unitatea transcendenta este coincidenta subiectului cu obiectul.

Stiinte moderne vs. Stiinta Traditionala: ,Pentru stiinta moderna, «adevarurile» (sau legile generale) - fara de care experienta singura n-ar fi decât nisip miscator - nu sunt decât descrierile schematice ale aparentelor, ale «abstractiilor» utile, dar totdeauna provizorii, pe când pentru stiinta traditionala adevar nu este decât expresia sau «condensarea», într-o forma accesibila ratiunii, a unei posibilitati continute dinainte în Intelectul universal. Caci tot ceea ce apare, mai mult sau mai putin efemer, în existenta îsi are modelul sau «arhetipul» în Intelectul universal." (p. 37)

Traditia mentioneaza sapte metale: aur, argint, cupru, cositor, fier, plumb si argint viu.

Stiinta moderna diseca lucrurile, cu scopul de a-si asigura posesiunea si stapânirea acestora în propriul lor plan. Scopul ei este, înainte de toate, tehnic. Rationalismul a ramas la credinta ca analiza materiala si cantitativa va face posibila descoperirea adevaratei naturi a lucrurilor.

,Daca cunoasterea stiintifica ar fi în concordanta cu o interpretare spirituala a aparentelor, am putea vedea, în abandonarile succesive ale tuturor sistemelor pe care le putem numi închise, dovada ca o conceptie asupra lumii, oricare ar fi ea, nu e nimic mai mult decât o imagine sau o reflexie si ca prin urmare ea nu poate avea un caracter absolut." (p. 50)

Exista doua modalitati de abordare a lumii: ,Una, determinata de curiozitatea stiintifica, se dezbate în inepuizabila diversitate a aparentelor si, în masura în care acumuleaza experientele, devine ea însasi multipla si dezmembrata. Cealalta cauta centrul spiritual care este în acelasi timp cel al omului si cel al lucrurilor, bazându-se pe caracterul simbolic al aparentelor, pentru a contempla realitatile imuabile continute în Intelect. Viziunea cea mai desavârsita de care e în stare omul e simpla, în sensul ca bogatia sa interioara nu se lasa tradusa într-o diversitate conceptuala." (p. 51-52)

Descartes a privat spiritul de dimensiunea universala, de prezenta lui cosmica si imanenta, reducându-l la simpla gândire si ratiunea discursiva. Dupa el spiritul si materia sunt doua realitati distincte care se întâlnesc într-un singur punct: creierul uman. Or, în philosophia perennis, spiritul si materia erau doi poli indisociabili, activul si pasivul existentei. Abia pentru omul modern materia a devenit masa inerta, opusa spiritului.

In gândirea traditionala materia avea si un aspect calitativ. De asemenea, numerele au fost privite în doctrina pitagoreica drept aspecte ale calitatii si expresie a arhetipurilor.

aç-çurat al-ilahiyah - forma lui Dumnezeu (forma Dei);

Cele patru elemente alchimice indivizibile: apa, aerul, focul si pamântul. A nu se confunda cu reprezentarile lor materiale. Un al cincilea, eterul, este quinta essentia. Pamântul are o tendinta descendenta datorita greutatii sale. Apa este si ea grea, dar are o tendinta de extindere. Aerul se ridica si se extinde concomitent, în timp ce focul are o miscare exclusiv ascendenta. Pecetea lui Solomon reprezinta sinteza tuturor elementelor, si deci unirea contrariilor. ? reprezinta focul, ? reprezinta apa, ? reprezinta aerul în timp ce ? reprezinta pamântul. Sulful reprezinta caracterul activ (focul) iar mercurul caracterul pasiv (apa).